Salutare măi băiete!!!
E de bine sau de rău, comentează, nu te lăsa!!!

joi, 10 martie 2011

Die Reise nach Stuttgart***

Ziua 2 – Miercuri, 02 martie 2011
Mercedes-Benz Museum

Ma trezesc ca de obicei la 6:30. Din pacate aici este 5:30, asa ca, dupa dusuri si alte chestii de dimineata, pe la 6:30 (GMT+1) ies din Hotel la o tigara. Langa hotel se afla un magazin de ziare in care intru pentru a-mi testa cunostintele de germana. Cumpar un ziar local si dupa discutii “grele” cu vanzatoarea, care nu prea avea clienti, aflu ca este din Serbia, si ca sotul ei stie romaneste. Vad un afis mare cu Lotto 6/49, asa ca scriu 3 variante tragand cu ochiul la marele premiu de saptamana aceasta de 3 milioane de euro. Dupa un mic dejun copios, pregatirea hartilor si a rucsacului cu cele necesare pentru o zi, suntem gata de drum.
Astazi mergem la muzeu, la Mercedes-Benz Museum, muzeul este deschis in mai 2006, si prezinta evolutia firmei si a masinilor Mercedes (peste 160 de modele) in cei 125 de ani de la infiintare (1886). Evenimentele istorice din aceasta perioada, mai putin cele din perioada nazista, sunt prezente in muzeu prntr-o expozitie de fotografii. Doar 2 statii cu S-bahn-ul pana la Neckar Park, zona in care se afla muzeul si fabrica Daimler. Cladirea este “bestiala”, vorba Gynellei, la fel si interiorul cu 8 etaje. Pretul unui bilet este de 8 EUR (include si un ghid audio), iar vizita incepe de la ultimul nivel, unde, dupa ce urci cu un lift exterior, te intampina un cal (putere!) in marime naturala, de la care incepe totul. Dupa ce treci prin toata istoria Mercedes, la subsol sunt magazine cu suveniruri, restaurante si o zona cu masini vechi de vanzare (oldies) cu preturi incepand de la 25.000 EUR. Cred ca impatimitii auto ar putea petrece lejer 3-4 zile in muzeu. pentru a vedea toate filmele de prezentare, pentru a citi toate povestile si pentru a studia in amanunt toate masinile expuse. Am stat noi, profanii, vreo 6 ore!
In apropierea muzeului se afla Mercedes Arena (stadion) si Porsche Arena (sala), ambele sunt inchise, de aceea mergem inapoi in centru unde avem in program Galeriile de Arta (Staatsgalerie). Miercurea intrarea este gratuita, insa, ghinion din nou, muzeul este inchis pentru reparatii curente si suntem invitati sa revenim a doua zi. Ramasi fara Arta (!), mergem sa mai vedem ceva din centrul istoric si sa mai exersam arta shopping-ului in Königstraße. Satui de atata arta, dar obositi si infometati, ne retragem la hotel, dar nu inainte de face ceva cumparaturi (artistice!) de la un Lidl cu preturi neasteptat de rezonabile.
Am pus fotografii de la Mercedes, fara comentarii:
Mercedes-Benz Museum - Stuttgart, martie 2011

Asa arata un bilet jucat la lotto 6/49 in Germania (3 variante, pret 2,4 EUR):

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu